Cura de slabit cu oua de prepelita. Cura cu ouă de prepeliţă. Mici, dar extrem de bogate în nutrienţi
Conținutul
O cură cu ouă de prepeliţă rezolvă probleme grave de sănătate, cum ar fi: afecţiuni ale inimii, ale stomacului sau ale sistemului circulator, şi asta fără niciun fel de medicamente.
De altfel, toţi crescătorii de prepeliţe susţin că viaţa li s-a schimbat în bine datorită acestei mici păsări: în primul rând, consumul zilnic de ouă le-a îmbunătăţit sănătatea a lor şi a familiilor loriar în al doilea rând, veniturile pe care le obţin din comercializarea ouălor sau a cărnii sunt mai mult decât mulţumitoare.
În antichitate, chinezii tratau în mod curent astmul bronşic cu ouă de prepeliţă, iar vechii egipteni tratau încă de acum de ani impotenţa şi sterilitatea. Doctor Jean Claude Truffier, medic generalist francez, face studii aprofundate asupra calităţilor terapeutice cura de slabit cu oua de prepelita oului de prepeliţă, obţinând rezultate remarcabile în tratarea astmului bronşic, rinitei, conjunctivitei, tusei spastice, urticariei etc.
După aceste remarcabile succese, numeroşi medici vor accepta acest tratament, extinzând utilizarea lui în tratarea altor afecţiuni, cum ar fi: ulcer gastric şi duodenal, diabet zaharat, hipertensiune arterială, boli ale ficatului şi rinichilor, impotenţă sexuală.
Care este misterul? Nimic mai simplu, dacă pornim de la factorii ce determină aceste îmbolnăviri: stres cotidian, alimentaţie dezechilibrată, bogată în aditivi şi ingrediente sintetice amelioratori, conservanţi, stabilizatori precum şi în produse de origine animală cu un conţinut ridicat de grăsimi şi colesterol etc.
Oul de prepeliţă este produsul de origine animală cu cel mai echilibrat conţinut proteic, vitamino-mineral şi enzimatic capabil să regleze toate aceste carenţe, readucând în parametrii normali orice organism uman.
La conţinutul de minerale şi vitamine, comparaţiile nu-şi au rostul: de şase ori mai multă vitamina B1; de cinci ori mai mult fosfor; de cinci ori mai mult fier; de 15 ori mai multă vitamina B2, precum şi alte substanţe antialergice, ce fac ca oul de prepeliţă să diminueze cantitatea unor anticorpi responsabili de apariţia reacţiilor alergice.
Carnea de prepeliţă este una dintre cele mai fine şi apreciate în gastronomie, conţinutul scăzut în grăsimi şi colesterol caracteristic făcând din aceasta o alternativă dietetică şi curativă pentru cei suferinzi obezitate, colesterol mărit, diabet, regim alimentar de curăţare.
Un lucru deosebit de important: dacă sunt reflectate toate instrucţiunile privind igiena şi se asigură condiţiile de mediu optime, prepeliţa japoneză este singura pasare de producţie care nu necesită vaccinări pe toată durata vieţii, starea de sănătate fiind determinată prin examene de laborator asupra lotului de producţie şi a ouălor.
Aceasta constituie un argument în plus pentru ca produsele prezentate să fie consumate cu toată încrederea. Timpul Suplimentul Femeia.